De mult nu am mai simtit orasul.
Aerul racoros, cu norii adunati buluc, ce se intrezaresc dupa coloana de stopuri care urca spre casa. Doi indragostiti care se tin in brate, privirea lui tradand prima iubire, iar ea ghemuita, fericita ca in final este protagonista si nu spectator. Un cuplu la a doua tinerete discutand care este cel mai scurt drum de aici, de la capatul pamantului, si pana acolo, unde ii asteapta copii acasa.
Un domn fericit ca a putut sa cumpere si petul de 2L de Timisoreana si iaurturile copiilor, pentru ca in urma cu 5 minute o doamna stimabila a acoperit diferenta de la cei 150 lei ai sai si pana la 163,28 lei.
Cativa idioti care nu se pot abtine sa stationeze pe trecerea de pietoni cu BMW-ul lor de 150.000 de km. Alti idioti care inca nu au invatat bunele maniere si fac mai multa zarva decat e nevoie, insa obiectivul de a iesi in evidenta l-au atins.

Toate astea cand ma gandesc ca mi-e dor: sa iau 300-le si sa fug de la servici la facultate, de geaca mea neagra si esarfa gri, de cozile lungi de la ITM, si drumurile interminabile la administratii; de 6070-ul meu in care imi scriam note intre doua tramvaie; de doamna din 282 care mi-a cedat locul pt m-a vazut obosita si “eu stau acasa, si ma plimb de colo colo”; de firul de la handsfree care s-a rupt de cat ascultam radio si cum ma enervam mereu ca nu se prindea si la metrou; de noptile albe; de drepturile de autor pentru “no status”, “unwell” si “the happy me”.
Nu credeam ca o sa ajung sa fiu nostalgica dupa ziua in care ascultam la maxx “No More” (Jamelia), si credeam ca viata mea chiar o sa se schimbe. Si s-a schimbat, dar..