Este prea devreme sa pot rupe de context cuvintele de pe verso, sa le vad intelesul pur, fara sa simt puterea sentimentelor din spate. Va veni un moment si pentru ele, nu acum.  Caci toate au timpul lor, fara sa stim noi de el.

Gandeam filozofii, chiar si ultimele randuri pe care le scriam aduceau la afirmatii general valabile, cu care toti ne consolam la un moment dat,  de teama fatalitatii. Daca dincolo de toate astea, de fapt nu mai este nimic, daca de fapt, dincolo de toate astea este mai rau.  Este de neinchipuit sa iti imaginezi perspectiva pesimista, omul trebuie sa aiba de ce trai, trebuie sa spere, trebuie sa vada lumina de la capat. Cand de fapt singurul lucru valabil, este si acum si intotdeauna: prezentul.

Viata se traieste acum. Fie ca vrem sau nu, fie ca vrem sa scapam de o stare, o intamplare, ea exista. Ca are un motiv, ca are un scop, asta e prea putin important cand te culca la pamant.

Asa ca suntem AICI.

Maine va fi mai mult sau mai putin ca azi. Iar nu o sa inteleg nimic, iar o sa ma doara stomacul de la Cola, iar o sa mor de somn, iar o sa ma doara capul. Poate doar o sa plec la 5, o sa imi iau rucsacul in spate si o sa ma indrept spre nowhere sau somewhere. Poate o sa inteleg mai multe cand o sa ma intorc sau poate o sa stiu mai putine.

Linistea face intotdeauna bine.

Peace will come to me…