Ma pregatisem sa nu scriu in seara asta. Gandurile imi clocoteau si cereau sa scape odata de mine, pentru ca de ceva vreme nu le mai gasesc si lor timp sa se linisteasca. Dar, vremea nu sta in loc, si cum zicea Vama Veche nu demult: “timpul e un ac, iar noi suntem ata din el“.

Mda, am zbarcit-o putin cu Vama Veche, asa? Oricum iar ma las purtata de incoerenta lor, cand de fapt vroiam sa mai adaug one more stupid thing pe lista mea. Si cum nu cred ca in viitorul apropiat o sa va scriu despre the smart things I do, am deschis un capitol cu multe pagini ce vor sa curga.

Weekendul trecut (cred), am fost la targul de carte cu Steff. Eu am plecat cu 3 carti, din care una nu o sa o citesc decat peste ani, ea a lasat acolo mai mult de 300 de lei, si inutil sa spun ca abia isi cara pungile.

  Dupa ce am terminat prima carte de Kafka din existenta mea (probabil si ultima :-s ?), ii explicam lui cum sta treaba cu cartile scrise in patratele cu colturi rigide si negre, fata de cartile scrise in patratele cu colturi rotunde si colorate.  Cred ca e destul de clar pentru toata lumea ca este mult mai interesant sa citesti cartile in patratele cu colturi rotunde si colorate 8-> (o sa va si arat intr-o seara cand o sa am si chef de desenase).

 Am ajuns la Tritonic, o editura care nici nu stiam ca exista, si care publica spre surprinderea mea si altceva decat SF-uri (stiu, cultiva imaginatia, but not for the down to earth guys like me). Sarind din floare in floare, ca un fluturas dornic de polenizare, mi s-a taiat respiratia la coperta unei carti, in care patratelele cu colturi rotunde isi jucau culorile prin fata imaginatiei mele. So, am pus mana si am cumparat-o. Evident ca este a 3-a dintr-o serie de 3, desi prima cred ca nu face parte din “trilogie” (Zully Mustafa – Nopti Orientale 2).

Si la un moment dat cred ca s-ar cuveni sa va spun si the stupid thing. Azi, mergand agale spre servici, urmand conceptul simplu conform caruia “mai devreme sau mai tarziu tot acolo ajungi“, m-am postat in statia tramvaiului, nerabdatoare sa urc si sa imi continui lectura, intrerupta de schimbatul mijloacelor de transport. Si Doamne Ajuta ca trec doar doua tramvaie pe acolo prin zona, ca altfel cine stie, in care capat al Bucurestiului m-ati fi gasit ratacita.

Ati ghicit, din cele doua tramvaie, l-am luat pe celalat, care si culmea face dreapta la 100 de metrii cum pleaca din statie. Absorbita de carticia mea “colorata”, am simtit cum tablele se incovoaie ciudat, si zdruncinaturile sunt mai ceva ca de obicei, dar de ce mi-as bate capul cu toate chestiile astea care si asa imi ocupa prea mult din timp.

Am mers 4 statii, m-am prins eu dupa peisaj in cele din urma, ca nu prea semana nimic cu nimic. Am coborat, am luat tramvaiul in sens invers, m-am urcat in cel corect, si am ajuns si eu in sfarsit o data cu toti colegii mei la servici, la 09.15, cand ma simteam prost ca am ajuns prea tarziu, iar altii ca au ajuns prea devreme (eh, fiecare cu ale lui).

Mi-e dor sa postez .