Credeam ca am ceva de zis in seara asta. Din link in link am ajuns pe pagini nebanuite, care m-au facut sa imi dau seama cat de neinsemnata sunt in blogosfera asta. Don’t get me wrong, nu ca mi-as dori sa fiu cineva, insa e ca si in viata, de cele mai multe ori trecem unul pe langa altul fara sa ne bagam in seama, chiar daca lucram in acelasi birou.

Ii citesc pe altii si sunt invidioasa pe ei ca pot sa isi puna ideile intr-un post, mi se pare ca nu mai am ce sa spun, si chiar daca am, nu mai stiu cum sa o fac. Mi se pare ca imi pierd o identitate care m-a definit multa vreme, si pe care acum pur si simplu nu o mai pot pastra. Ma straduiesc din rasputeri sa imi tin blogul in viata, pentru ca am nevoie de el, pentru ca la un moment in viata mea imi voi dori sa recitesc tot ce e aici, ca sa pot pleca de undeva.

Sunt frustrata in aceasta perioada a anului, am multe lucruri de facut si chiar daca apetitul pentru actiune exista, o deprimare tomnatica genereaza o puternica incapacitate de actiune. Ma simt in dimineata de dupa a unei petreceri in care am amestecat whisky cu bere si cu vin. Mai mult decat atat sunt deja in patul meu de acasa unde mi-am pus patura peste cap si de unde nu o sa mai ies cateva zile bune.

Urasc tot si toate, intentiile bune mi se par obligatii generate cu discenrnamant de sisteme umane programate. Ca un cod deja scris, in care interfata iti permite sa selectezi atitudinea pe care sa o ai intr-o zi anume, fata de o persoana anume, odata setat, totul merge de la sine. Si poate ca de fapt asta e viata, si poate k eu sunt doar o perfectionista care cauta intotdeauna mai mult, sa simta.

Oricum something is trully damaged in me, dar asta nu inseamna ca lumea este cea corecta.