20.20

Sa se inteleaga: nu am multe ceasuri. Primul ceas mi l-am cumparat in cls. a IX-a, din banisorii proprii si personali stransi cu ceva truda. Era mic si rotund, cureaua metalica si aspectul cam girlish asa (nu stiu ce era in capul meu). Urmatorul ceas mi l-am cumparat din banii primiti cadou la majorat, cureaua interesanta, el tot rotund, dar de data asta mai boyish. Nu a rezistat mai mult de un an, I think, oricum la 19 ani am primit de la trupa de soc (foste 3 colege de liceu), un alt ceas, tot mare, dar nu imens, pe care l-am purtat pana tarziu incoa.

Anul trecut i-am cumparat tatalui meu cadou un ceas, mda, cam previzibil, I know. Dar tata a zis k e prea womenly, desi in opinia mea era manly, asa ca l-am tinut in cutiuta lui pana cand la inceputul acestui an mi s-a rupt cureaua vechiului ceas si acum il port pe al lui. De la un fost coleg de facultate (fuck, am terminat facultatea :-s),  am primit, in semn de recunostinta pentru suportul acordat, un ceas sport, obiect promotional de la firma pentru care lucra.

Intr-o seara mai sportish asa, am zis k ar prinde bine un element de noutate. Cum mai mereu sunt intarziere, mai uit la ceas: 20.20 (in concluzie: Tre’ sa alergi daca vrei sa ajungi la 21.00 la Pipera). Mergand la trap, inainte sa cobor la metrou, ma uit la ceas: 20.20 (Hai k nu e asa traziu, mai am timp.).  In metrou, ma tot jucam cu telefonul, stergeam din mesaje k era cam full casuta (sa va mai spun si k la mine pe tel apare ceasul tot timpul pe ecran?). In fine, pe la Piata Victoriei ma uit iar la ceas: 20.20 (Mama ce repede am ajuns, m-am grabit degeaba.).

Abia la Pipera cand m-am uitat a (numarati voi) oara la ceas mi-am zis si eu: Bah, da’ ce draq ceasu’ asta e tot 20.20. Cand am ajuns la Pipera era deja 20.50, nu stiu cat era ceasul in timpii intermediari, oricum radeam sigura de mine mergand pe Dimitrie Pompei.

Eh, I wouldn’t be me without this .