Cat te tine depresia post-iubire? Cate zile plangi in batiste si cate zile, privesti pe geam ca poate il mai intalnesti cu privirea trecat pe strada ta, desi nu are niciodata drum pe acolo? Pai, dupa o iubire de trei luni, iti mai trebuie trei luni ca sa iti dai seama ca s-a terminat, deci o iubire dureaza 6 luni: 3 luni voi, 3 luni voi mai putin el, dupa asta poate alta iubire, alte 3 luni, ca doar ne-am obisnuit.

Si pana la urma ce e asa rau? Le traiesti pe toate in astea 3 luni, le intorci si pe o parte si pe alta, le invarti, le sucesti si rasucesti ca sa iti dai seama, conform variantelor oficiale, ca “noi nu ne potrivim” sau mai rau “noi ne plictisim impreuna”. De unde domne’ atata plictiseala, de unde domne’ atata nepotriveala?

Cica I se spune mai nou, despartire de comun acord, adica dintr-o data nu mai e el porc si se desparte de tine, cu un nod in gat esti si tu vaca, si vrei sa te desparti de el, pentru ca asa-I: “nu mai merge” se simtea asta in aer de ceva vreme. Dar cand merge, dupa cate 3 luni de iubire, 3 luni de constientizare a iubirii, merge? Care din astia de 3 luni sunt cu adevarat ei, si se intorc ei, vreodata, la ce au avut, la ce au lasat in spate? Cate din fetele de dupa trei luni, pleaca cu zambetul pe buze, si cate din ele cu inima stransa, tot de comun acord fiind despartirea? Uite ca eu m-am saturat de ipocrizia asta post iubire, a fost sau n-a fost iubire, a fost sau n-a fost sentiment.

Problema este, daca eu va dau la toti din sentimentu’ meu mie ce imi ramane? Ca voi, egoisti ce sunteti, nu mai puneti la loc, nici macar o bucatzica. Nu mai zic sa puneti,  treaca de la mine macar mai dati si voi de la voi, o lingurita, un praf de inima asa peste ramasite de suflet, ca sa nu mor si eu cu totul si data viitoare sa ii mai dau inca 3 luni si altuia sa traiasca, ca eu sunt ca soparlele, ma calci pe coada si imi creste alta. Bun, sa zicem ca nu va pasa, ce ne facem daca ajung si eu sa nu imi pese? Adica trei luni, da, dar asa ca nu am ce face mai bun, de mai bine ma plictisesc cu un el decat singurica, ce ma fac daca cresc asa de mult incat sa nu mai dau nimic din ce am, asa de zgarcita si nici sa vreau sa mai iau de la tine? Se termina iar 3 luni, dar fara alte 3 de prelungire, de agonie, de speranta cum vreti voi sa le spuneti.

Si ia uite, asta nu e iubire, e trecere in revista. Da, trecere in revista, a posibilitatilor de a transforma un fel de amicitie in iubire, un fel de nimic ce n-ar trebui sa fie, dar daca tot nu e nimic, hai macar sa fie ceva. Altceva, de ce cauta oamenii in viata asta iubirea, si de ce le mai trebuie 3 luni dupa o iubire, sau de ce unii oamenii se multumesc doar cu suplimentul, cu boiaua de ardei pusa la carnati, fara efecte de 3 luni dupa ce a fost aruncata asupra carnii crude? Dileme pentru mine, viata asta oricum e o nesuferita, stie atat de multe si mie imi da cu taraita si oricum dupa multa vreme, atat de multa incat nici nu imi mai trebuie cand se gandeste ea sa imi spuna, ca se mai intampla asa tardiv sa mai aflu si singura.