Posted by: Mika on: 10 July 2009
Dupa 2 ore de dute-vino, dupa 2 ore de plec sau nu plec, dupa 2 ore de ploua sau nu ploua, dupa 2 ore de mai bine stau acasa, am hotarat: PLEC.
“Tu intotdeauna de gandesti la altii!? Faci ce e bine pentru ea (aka sor-mea)? Ar trebui sa faci ce e bine pentru tine! Nu vezi ca ea e egoista si nu se gandeste la tine!” (Mama)
Uneori ma gandesc prea mult la altii, alteori prea putin. De cele mai multe ori insa vorbesc cand ar trebui sa tac. Simt ca fac o mare greseala ca plec, si totusi nu ar fi prima. Pana la urma am ocazia sa traiesc cu constiinta treaza consecintele unei decizii.
This sounds like living, and so I do.
Responsabilitate, asumare, curaj sau nebunie: sa pleci la mare, la cort, cand stii ca vor fi numai ploi. Sau poate doar oboseala de a te mai gandi la tine, dorinta de a-ti respecta cuvantul dat si masochismul de a-ti savura esecurile.
Amestec de viata.
Rezumat cand ma intorc.
PS: Sormea nu e egoista :p. De cele mai multe ori astfel de afirmatii la varsta la care nu poti discerne intre ce e bine si ce e rau te fac sa… iti fie frica sa intri in apa.
Posted by: Mika on: 9 July 2009
Este prea devreme sa pot rupe de context cuvintele de pe verso, sa le vad intelesul pur, fara sa simt puterea sentimentelor din spate. Va veni un moment si pentru ele, nu acum. Caci toate au timpul lor, fara sa stim noi de el.
Gandeam filozofii, chiar si ultimele randuri pe care le scriam aduceau la afirmatii general valabile, cu care toti ne consolam la un moment dat, de teama fatalitatii. Daca dincolo de toate astea, de fapt nu mai este nimic, daca de fapt, dincolo de toate astea este mai rau. Este de neinchipuit sa iti imaginezi perspectiva pesimista, omul trebuie sa aiba de ce trai, trebuie sa spere, trebuie sa vada lumina de la capat. Cand de fapt singurul lucru valabil, este si acum si intotdeauna: prezentul.
Viata se traieste acum. Fie ca vrem sau nu, fie ca vrem sa scapam de o stare, o intamplare, ea exista. Ca are un motiv, ca are un scop, asta e prea putin important cand te culca la pamant.
Asa ca suntem AICI.
Maine va fi mai mult sau mai putin ca azi. Iar nu o sa inteleg nimic, iar o sa ma doara stomacul de la Cola, iar o sa mor de somn, iar o sa ma doara capul. Poate doar o sa plec la 5, o sa imi iau rucsacul in spate si o sa ma indrept spre nowhere sau somewhere. Poate o sa inteleg mai multe cand o sa ma intorc sau poate o sa stiu mai putine.
Linistea face intotdeauna bine.
Peace will come to me…
Posted by: Mika on: 8 July 2009
Nu stiu ce sa spun. As fi crezut ca stiu.
Oare sa fie asta o cale de mijloc? Si despre ce sa vorbesc? Ceva de bine sau ceva de rau? Aiureli, cuvinte, amintiri, sentimente? Ce sa fie?
Spune tu.. Si eu o sa scriu.
Posted by: Mika on: 14 June 2009
Ne impunem singuri limite: daca nu as sta cu parintii.., daca azi ar fi soare.., daca azi nu ar fi asa de mult soare.., daca ar fi mai devreme.., daca as avea laptop.., daca nu m-as trezi de dimineata.., daca nu as sta asa de tarziu la servici.., daca… .
Am putea face milioane de lucruri, daca am gandi ca toate limitele astea nu sunt decat conjuncturi care transforma circumstante favorabile in circumstante mai putin favorbile, insa in niciun caz imposibile.
In acelasi timp “what you don’t have, you don’t need it now” si poate ca lucrurile ar trebui sa fie exact asa cum sunt pentru a te defini – TU, individualitate unica in Univers. Daca ai fi mai mult, ar fi prea mult.
Si daca totusi ai alege sa iti traiesti toate clipele intr-un extremism al simturilor, ce parfum ar avea viata?
Posted by: Mika on: 28 May 2009
Sa terminam cu frustarile mai intai: de cand nu am mai scris pe blog am si uitat ce tema mi-am ales inca de multa vreme; si doi nu inteleg de ce se tot actualizeaza interfata de la WordPress, ba sunt colturile mai rotunjite, ba se schimba grafica de la statistica (care-i faza???)
Acum sa revenim la lucruri mai dragi mie. Azi am primit un blog pe mail, adica un text extras din blogosfera in care se vorbea de iubire de EL si EA, si doar EA. Inevitabil m-am gandit cati dintre noi scriem, mai in gluma sau mai in serios, filozofii ale propriei noastre vieti. Fiecare simte ca a descoperit un adevar fundamental, ca in trecerea noastra catre moarte o revelatie dezvaluie intr-o secunda toate intelesurile ascunse ale existentei lumesti. Cred ca nu gresesc daca spun ca daca am trait chestia asta cel putin odata de cand ne invartim pe planeta asta.
Si totusi, in spatele tuturor cuvintelor astora asezate si pe care imi e drag sa le citesc (cum spuneam acum doua seri ca imi era dor sa simt in cuvinte), viata ne pregateste zilnic spectacole ale caror scenarii numai cei alesi reusesc sa le puna in randuri, asezate frumos peste ani pe rafturi.
O data, Da, suntem uniti in simtiri. Fara nici cea mai mica indoiala suferinta din dragoste e la fel pentru toti, esecul se resimte la fel de brutal, dezamagirea inclina capul si celor mai semeti.. traim la fel momentul, ne desparte doar ceea ce facem dupa am cazut la pamant.
Si in al doilea rand, viata este doar un sir de intamplari, oameni, locuri, ganduri, cuvinte. Si tocmai pentru ca este un sir, nu se opreste la un EL si nici la o EA, la Bucuresti sau la Copenhaga, la ura sau iubire. Cu cat treci prin mai multe cu atat te alterezi, o faci fizic si vizibil, psihic este chiar mai rau.
Ma duc sa ne facem salata bulgareasca.
