Posted by: Mika on: 4 November 2009
Formulele de adresare la moda sunt: “fato”, “fata”, “mamica” sau “mamicuta”.
Spre fericirea mea nu am adoptat niciunul dintre acestea, pe de o parte ca nu mi s-a parut necesar, pe de alta, e cu atat mai anormal sa fiu in randul lumii folosind niste cuvinte lipsite de originalitate si propagate prin viu grai.
(Ca o paranteza, am revazut azi un fost coleg de liceu care imi spune: “Ce faci fata?!”; repet, coleg, mda, unele lucruri sunt de neinteles).
Din fericire unii oameni din jurul meu au fost inzestrati cu suficient de multa originalitate incat sa nu repetam onomatopeele de mai sus si sa ne mandrim cu propriile noastre apelative.
Nu mai stiu de la ce a pornit totul, oricum daca am sta sa le luam pas cu pas nu ar fi greu sa le descifram. Cert este ca de atunci si pana acum asa ne salutam: “Ce faci, cika?”. Grupul este rastrans, cred ca suntem 4, care la diferite momente ne recunoaste in multime dupa intonatiile latine.
Ora tarzie ma impideica sa va povestec un pic si de Cika, ceva ce clar merita povestit.
Posted by: Mika on: 25 October 2009
De cele mai multe ori ai nevoie doar de o baie calda, o muzica buna si lumina stinsa a unei lumanari, pentru a-ti reveni, pentru a readuce entuziasmul care se pierduse in agitatia fiecarei zile, nebunia fiecarui moment.
Uneori simti ca nu mai vrei nimic. Iti doresti ca lumea sa se blocheze la ”acum”, sa nu iti mai explici ce a fost ieri, sa nu mai vrei sa stii ce va fi maine.
Multe lucruri poti rata doar pentru simplul fapt ca ”ti-a ajuns”.
Din pacate in viata asta e bine sa fii tot timpul pe faza.
Posted by: Mika on: 8 October 2009
Imi place agitatia Bucurestiului. Da, ai zile in care totul e insuportabil, dar chiar daca nu iti iubesti parintii o zi nu inseamna ca nu ii iubesti deloc.
Nu imi plac oamenii. Sunt rai, individualisti, enervanti, nu respecta nimic decat conventia aceea pe care ei o vad ca realitate.
Perceptiile astea, cum modeleaza ele viata unui om, ca o dieta de schimbare a metabolismului.
Oare cat de mult de controlam emotiile.
PS: pt individul din spate: ‘alta treaba n-ai decat sa freci nenorocitul asta d scaun?!’
Posted by: Mika on: 30 September 2009
E pacat sa ratati cel mai nou film romanesc.
Daca ati spalat vreodata la lighean sau ati stat la coada la butelii, o sa va mai aminti si cum reuseste romanul sa faca mereu haz de necaz.
Ca si “432″ e un film romanesc, transpus in perioada comunista, dar nu regizat comunist. Spun asta pentru reticentii filmelor romanesti care nu dau o sansa proiectiilor mai recente.
Enjoy:
Posted by: Mika on: 30 September 2009
Plecand in prima jumatate de ora a diminetii din Regie, in forfota cazarilor, mutarilor, dezghetatului de frigidere, potrivitului de flori la geam, inghesuitului de haine in dulap, e usor sa te simti un pic extra terestru.
Poveste
Tanara debusolata si fara asteptari: “Mergeti cumva pana in Crangasi?”
Taximetristul “spargatorul de seminte”: “Unde in Crangasi?”
Tanara debusolata de raspunsul nonnegativ: “Pe Saidac. Langa lac.”
Taximetristul cu simtul datoriei: “Mergem..”
Tanara pierduta in spatiu: “Aaa..Stiti la strada trecuta, trebuia sa facem dreapta.”
Taximetristul nevinovat: “NU mi-ati spus! Nu este vina mea.”
Tanara amabila: “Nu este nicio problema.”
Taximetristul binevoitor: “Intorc aici.”
Dupa ce asteapta o masina sa faca stanga si inca 3 de pe sensul opus, masina face stanga.
Tanara amuzata: “Stiti…La strada asta, trebuia sa facem stanga.”
Taximetristul usor iritat: FRANA BRUSCA.
Tanara si mai amuzata: “Ma scuzati. Chiar e vina mea.”
Taximetristul dezinteresat: “…”
Dupa ce face stanga, dreapta si iar stanga, taxiul ajunge in fata blocului. Tanara plateste cu extrabacsis, ii ureaza domnului o seara buna si coboara. Taximetrisul fericit merge mai departe.
Suntem construiti de tot ceea ce gandim si punem in practica.
La cat mai multe ganduri pozitive.
Si o melodie vesela:
